Dragule, ieri nu m-ai sunat. Nici eu. Si sunt constienta ca te doare ce se intampla, dar nu cat pe mine. Sunt intr-o perioada atat de critica. Ma gandesc la admiterea mea, ti-am spus. Si nu mai pot sa iti ofer semnele si amanuntele care odata ne faceau fericiti. De exemplu alergarea continua, leapsa noastra peste dealuri, noi inca suntem copii. Desi ne instrainam de copilarie, la fel cum facem si cu prietenii vechi.
Iubitule, am zile in care nu mi te pot scoate din cap, zile in care ma rog la Dumnezeu sa nu ma suni, dar te iubesc. De asta sunt constienta. Strang in fiecare zi intre pleoape iubirea pe care ti-o port. Iubirea pentru tine, e in adn-ul meu. Este atat de adanca si profunda, si atat de..nu stiu. Eterna. Incat tu, tu iubitule nu ai putea realiza vreodata.
Sunt in continua lupta cu singuratatea. As vrea sa mai imi spui dimineata ca ma iubesti, si ca ai face totul pentru mine, chiar daca m-ai minti. Si sa imi urezi succes inainte de examene, si sa ne vedem noaptea pe ascuns, si sa ma saruti in plina noapte, si sa ne vada doar luna. Si sa fii langa mine, te rog iubitule.
Imi esti atat de vital iar tu nu iti dai seama. Nu iti dai seama cat as vrea sa fie ca la inceput, si asta incerc sa fac. Dar sunt atat de schimbatoare, iar tu atat de orgolios... Asta ma face sa imi aduc aminte ca "Ce nu te omoara, te face mai puternic."
Dar contrazic. Ce nu te omoara, te face mai slab. Mult mai slab. Te face trist, nostalgic, depresiv, zgarcit, orgolios, prostdispus.
Dar, iubitule, imi spun in fiecare zi ce mi-ai spus tu odata, gandeste-te.
"O sa fie bine." urmat de un lung sarut care mi-a strapuns inima.
Eu, aceeasi eu.
scrii frumos :> impresionant .
RăspundețiȘtergere