Tu. Acelaşi frecvent tu care mă loveşte zilnic. Fie verbal, sau nu. Dar azi. Astăzi, am izbucnit. Nici măcar nu ştii cât te iubesc. Cum poţi să îmi spui cu atâta uşurinţă tot ce îmi spui? Pe tine chiar nu te doare? Sunt încă un copil. Şi da, poate ai dreptate. Poate sunt atât de imatura încât nu sunt nici măcar pe aproape la fel de bună cum ai vrea să fiu. Zilele alea care pentru tine se desfăşoară normal uitându-te după fete pentru mine nu sunt aşa. De când exişti în inima mea mi-ai făcut inima să plângă de atât de multe ori, încat nu mai există. Adică, există. Dar nu mai are loc pentru iubire. Iubirea care abia acum ar fi trebuit sa se nască pentru mine. Tu nu trebuia să exişti.Ai apărut prea devreme...iar acum pleci la fel de devreme. Dar e mai bine aşa. Pleacă.
Pleacă pentru că oamenii ca tine nu merită să fie aici. Aici, lângă mine. Vreau să mă intrebi măcar odată, dacă sunt bine, ce simt eu. Dar nu, nu eşti aşa. Doar "fraierii" sunt aşa. Nu te mai recunosc. Să mor dacă ştiu ce e în capul tău, dar să mor dacă vreau să aflu.
Aceeaşi fraieră care suferă ca un câine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
cafea cu lapte.