M-am trezit şi azi. Dar amărăciunea singurătăţii nu m-a lăsat să mă ridic. Aşa că am mai zăbovit în pat câteva ore, conştientizând că întârzii la serviciu. Alarma suna constant la fiecare 5 minute. Şi m-am trezit. Dându-mi jos masca de faţă am realizat că te-am visat aseară. Erai acelaşi tu cu ochi negri .Negri am spus! Şi parul lung des cu aceeaşi negritate absolută. Iar eu! Eu, aceaşi eu dintotdeauna. Parul ciufulit , cearcăne uriaşe. Dar mă iubeai. Hei, îmi spun eu în timp ce apa de la chiuvetă curgea tot mai apăsător. A fost doar un vis!
Mi-am pregătit cafeaua la fel de prostdispusă ca în fiecare dimineaţă din acest an. M-am aşezat pe pat, singură. Singurătatea aceea îmi făcea frig. În faţa patului era fereastra. Aşa am putut zări maşina ta. Ai coborât şi ai intrat în bloc. Te-aşteptam croindu-mi imaginar toate vorbele pe care trebuia să ţi le spun. Am ieşit din casă, pe preşul de la intrare, te-am văzut. Dar ai trecut pe lângă mine de parcă nu eram acolo. Ai urcat foarte senin scările. Atunci am văzut trandafirul pe care îl ţineai drăgăstos în mână.
Ai ciocănit la uşă. Dar stai. Aceea era uşa mea. Tu nu urcasei scările? Stai, nu am timp pentru explicaţii.
-Cine e?
-Eu, iubito.
Am deschis umbrită şi dezamăgită uşa ca să simtă că sunt suparată. A urmat o îmbrăţişare uriaşă.
- Te iubesc, Catherine..
-Şi eu te iubesc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
cafea cu lapte.