Perhaps the end of the beggining.

Desi n-as putea afirma ca am avut o dimineata excelenta, m-a incantat drumul efemer al fulgilor care dansau dincolo de fereastra mea. Erau plini de ei, parca fiecare ma atragea intr-un mod aparte. 
Mic, la locul lui, stia cum sa ma sensibilizeze.Si ma pierdeam in amintiri calde, si suflul meu aproape de fereastra facea aburi, unde puteam desena linistita inimioare.O lacrima fierbinte imi strapunse obrazul.Priveste, priveste cat de minunat este surasul copilului care tocmai ii pusese omului de zapada, care, intre noi fie vorba numai om de zapada nu era, un morcov in loc de nasuc. Eram atat de incantata incat ochii mei se facura in a doua secunda mai albastri decat au putut fi vreodata. M-a emotionat cu adevarat. M-a emotionat atat de tare, incat am aruncat pe mine pantaloni grosi, de iarna si m-am alaturat fetitei, care probabil ii dadusem fiori. Ma simteam superioara ei; era special. Eram atat de in largul meu, incat am simtit nevoia sa tip, sa tip de fericire. Si asa am si facut. Natura suferi un tipat profund, adanc, cutremurator, sfasietor, dur.
Dupa ce m-am descarcat, m-am putut intoarce in vesnica mea vizuina, cu o cana de ciocolata calda care imi incalzea mainile ude si reci, poate chiar inghetate. 
Vantul leagana ultima frunza din copac. Sfarsitul inceputului.