Dezobişnuire progresivă de tine.

De ce doar noi să suferim şi să plângem când ceilalţi se simt bine, ăh?

Nu dragule, nu, aşa nu merge. Deci, ca să ajungem la o concluzie, viaţa-i prea frumoasă ca să privesc spre amintiri, săruturi şi îmbrăţisări. Aveam nopţi în care nu puteam dormi de fericire, mă gândeam la tine şi la noi, sau nopţi în care mă gândeam şi realizam că odată cu trecerea timpului deveneai ca un drog hardcore pentru mine. Deveneai o obişnuinţă, un tabiet, o parte din viaţa mea, iar apoi insămi viaţa mea. Azi eşti doar un viciu , de care sper să pot să scap. Dar recunosc, te iubesc.