Genial.

                                  Se pare că sensibilitatea şi iubirea nu înseamnă imaturitate.

Pa, pa iubitule.

De multe ori ne dorim sa ne cunoastem viitorul, sa stim cand vom mai rade, cand vom mai plange, din cauza cui, de ce, unde, cat. Intrebari vitale si esentiale care ne sfasie existenta pe pamant. Ne intrebam unde duce snurul acesta greu de care tot tragem . Viaţa. Şi deseori simţim că e sfârşitul, şi deseori ne înnecăm în gânduri şi lacrimi ascunse. Ne-am obişnuit aşa. Acri, orgolioşi, goi, insensibili, imaturi, inferiori. Şi ne este bine aşa. Atât de bine încât nu facem măcar un pas pentru a ne schimba.
Dimineaţă în frigul dăinuitor şi dominant m-a salutat nostalgia şi amintirile. Şi mi-e dor ...
Aş mai vrea să privesc pe fereastră şi să văd fericire şi demnitate. Acum văd parcul solitar unde fericirea nu mai există. Şi mi-e dor...
Vorbele tale încă mă sufocă radical şi indirect prin efemera lor plăcere de a mă simţi inferioară şi nebună. E atât de goală şi incompletă inima încât nici n-o mai pot asculta. Vorbele tale au rămas ca nişte matrici bine calculate şi bine gândite peste suflet.
Şi mă gândesc câteodată că poate eu am fost de vină, că poate eu şi tu şi noi ne-am pierdut în integrale şi module complet necunoscute. Ne-am calculat ariile orgoliului şi ne-a ieşit prea pozitiv. Da, da iubitule. Prea pozitiv. Încă încercăm continuu să ne cunoaştem şi primim acelaşi rezultat nesimţit. Căutăm să ne refugiem unul în altul, cunoaştem atitudini şi cuvinte noi, care ne fac mai vulgari şi mai apatici ca niciodată. Care ne fac învingători cu noi înşine. Confuzii şi ghinioane aşezate unele peste altele cu dureri mai profunde decât altadată.
Marea este ultima care încă mă înţelege  şi plânge şi se zbate odată cu mine. Şi nu mă dezamăgeşte, nu mă descurajează, este defapt ideala mea fantezie ascunsă.
Şi totuşi reuşim să ne învârtim între aceleaşi ironii şi minciuni în fiecare zi.

Get a life!

N-am sa critic un anume tip de oameni, pentru ca sunt mai matura decat atat.
N-am sa folosesc replici stresante si agasante doar ca sa ma cred smechera si sa arat lumii cat imi place mie sa barfesc.
N-am sa arat lumii ca sunt interesanta prin vocabularul meu smecher de boa$$a.

Am sa scriu niste cuvinte care sper sa te puna pe ganduri.

Draga tu, persoana care te crezi mai presus decat toata lumea.
Ai invatat sa manipulezi, sa te bagi peste tot, sa te crezi smechera, sa dai replici, sa barfesti, sa fii plina de tine ; dar cu mine nu-ti merge.
Ai invatat sa copiezi, sa tragi la indigo niste cuvinte care nici macar nu-ti apartin. Sa strici, sa nu repari, sa nu fii, sa nu taci.
Ai stresat o lume intreaga cu lipsa ta de diplomatie, ai plictisit lumea cu frumusetea ta interioara, ai ranit.
Nu ti se pare prea mult? Te invarti in fiecare zi intre aceleasi zambete false, in aceeasi ironie interioara, in aceeasi invidie pe toata lumea, in minciuna, in stres. Toata lumea te batjocoreste-n spate , dar tu continui sa fii smechera. Mm.
Esti ironica, mincinoasa, agasanta, dar nu insist si nu vorbesc urat, sunt mai presus de-atat.

Revin la ideea principala. Ai grija de tine, ca de noi avem grija. Vezi-ti de viata!

Missing you.

Mi-e dor sa rad cu voi, mi-e dor sa plang cu voi, mi-e dor de glumele voastre proaste, mi-e dor de fericirea provocata de voi, mi-e dor sa sufar din cauza voastra. Mi-e dor sa cad de pe scaunul din paie, sa ma iei in brate si sa ma minti ca ma iubesti, sa ma tii de mana si sa imi spui"Cata ce faaaaci?", si eu sa iti raspund la fel de straniu si de solitar"bine, ca mereu", desi inima mea plange, si nimeni nu stie. Mi-e dor, copii de voi, dar.

Am zis STOP! Deci stop, va fi.

People aren`t all the same.

As vrea sa-mi vad viata intr-un film, chiar daca asta ar insemna sa pierd inca 14 ani. Am facut atat de multe greseli, incat nici propria-mi constiinta nu ma mai sustine. Amintirile si greselile ma ingroapa atat de adanc incat ma sufoc in fiecare dimineata; nici cafeaua nu ma mai ajuta.
M-am trezit binedispusa in aceasta dimineata .Alarma nu ma mai apasa . Mi-am incalzit cafeaua, in acest timp dandu-mi camasa de noapte jos. Am aruncat-o in dulap fara regrete, si ,schimbata, mi-am baut cafeaua. Soneria  suna indecis. Am deschis usa. Nu era nimeni, ci doar un bilet intr-o funda rosie. Erai tu. Dar ma dezamagisei atat de mult incat nu m-am putut abtine din ras. Ceea ce ma punea pe ganduri. Gesturile tale de acest gen ma intristau.
Se pare ca azi nu mai imi esti. Si pentru ca nu mai sunt aceleasi zile de noiembrie cand iti eram, pot sa spun din toata inima ca sunt fericita.  
Altcineva, alte imbratisari, alte saruturi.

Şi...

Pentru că nu am rezistat atâta fără să mă exprim, mă reapuc să aberez.
Şi pentru că toate postările mele au câte ceva fictiv. Această postare va fi simplă. Atât de simplă încât o să daţi "X" după primele secunde .
Mhm, prietenia.
Viaţa alături de cineva îţi este mai simplă, şi mult mai frumoasă. Dar asta ar însemna perfecţiune. Iar perfecţiunea ar fi plictisoare.
Ei bine draga mea, a venit clipa să îţi mulţumesc că ai fost lângă mine, că m-ai sprijinit , că ai râs cu mine, că ai plâns cu mine, că te-ai bătut cu mine. Da, şi ştiu că uneori sunt insuportabilă şi agasantă şi stresantă. Şi ai vrea să mă părăseşti, dar mă iubeşti. Mă iubeşti atât de mult încât nu ai face asta. Şi ştiu draga mea, ştiu. Sunt o persoană dificilă. 
Eşti persoana în care sunt convinsă că pot să am încredere, mi-ai demostrat. Şi te iubesc, te iubesc atât de mult, nici nu îţi închipui.
Aminteşte-ţi cum ne-am cunoscut! Mai ţii minte? Ştiu, şi mie îmi vine să plâng. Nu vreau să fiu prea siropoasă, dar oricât m-aş strădui nu îmi iese. Şi îmi este dor de tine seara, când plâng, sau când râd fără tine. Faci parte din mine astăzi.




Şi te iubesc draga mea. Tu mă iubeşti?

Îmi iau liber vreo 3 luni.

Blog în aşteptare.