[...]
Ma simteam din ce in ce mai singura pe masura ce lunile treceau. Simteam ca va urma un razboi urias, necontenit caruia va trebui sa ii fac fata.Era foarte aproape.Aproape de mine.Treceau zile grele, care ma scufundau in lacrimi si parca nu mai puteam rasufla. Trebuia sa tin totul, pana si aerul in mine.Inima batea cu putere.Ardeam de frica.Dar ma simteam puternica.Eram increzatoare.Eram sigura pe mine si pe forta mea.Treceau ore in care gafaiam.Minute in care nu-mi gaseam refugiul nicaieri. Eram speriata,dar puternica.
Puternica si increzatoare pe mine.
Dar forta mea se sparge exact ca un balon de sapun intr-un varf de ac. Si privesc in jur. Nu e nimeni, Privesc inainte, nu e nimeni. Brusc, ma trezesc trantita de peretele morgai unde asteptam si cautam ziua de maine .Zgariata, fara speranta, disperata, trista, nostalgica, mirata, fara cuvinte, plangand, tipand, indurand ma uit spre cerul care imi micsoreaza pupilele.
Dezamagita imi plec capul. Nu mai sunt nici puternica, nici increzatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
cafea cu lapte.