duminică, 27 martie 2011

De ce îi iubim?

Pentru că deşi ne strică zilele, deşi ne stresează, deşi nu sunt lângă noi când avem nevoie, ştiu cum să se scuze, când şi de ce.
Pentru că înjură în trafic, conduc prost, pentru că se dau virili şi puternici dar se înmoaie în intimitate atunci când sunt în preajma noastră, şi nu se tem să fie vulnerabili.Pentru că atunci când se îmbata ne spun că ne iubesc.Pentru că atunci când greşesc se comporta ca nişte copii cărora le este frică de propria lor mamă. Pentru că atunci când este frig, îţi iau mâna şi o bagă în buzunarul lor ca să te protejeze.

marți, 15 martie 2011

Despre mine.

1.  Pe lângă buze, unde este locul preferat pentru a obţine un sărut?
gât
2. Cum te-ai simţit când te-ai trezit în această dimineaţă?
shit, still school!
3. Care a fost ultima persoană căruia i-ai obţinut fotografia?
Tu.
4. Vă consideraţi răsfăţată?
Nu.
5. Ai donat vreodată sânge?
Hmm, nu.
6. Ai avut vreodată un prieten bun de sex opus?
Evident. Băieţii nu-s figuranţi.
7. Ai dorii ca cineva să fie mort?
Of course, mă iei drept Dumnezeu?
8. Ce spunea ultimul mesaj primit?
Mâine, 16.03, opţiunea se va activa automat la ora 16: 34 minute.
9. La ce te gândeşti acum?
La primăvară şi fericire.
10. Doriţi o relaţie acum?
Ce te face să crezi că nu am deja una?
11. La ce oră te-ai dus la culcare noaptea trecută?
12: 03
12. Este cineva în mintea ta chiar acum?
Evident!
13.  Cine a fost ultima persoană care ţi-a dat mesaj?
Tu.
14. Cine este numărul doi potrivit pentru a avea o relaţie?
hmm. nimeni, nu există numărul 2.
15. Este numărul trei un bărbat sau o femeie?
Bărbat.
16. Dacă numărul 7 şi numărul 1 ar fi împreuna, ar fi ok?
ĂĂĂ, why not?.
17. Spune ceva despre numărul 6 .
Notele mele la matematică.
18. Îţi place numărul 8?
Da, mă relaxează.
19. Ce zici de numărul 6 şi  numărul 10 împreună?
De ce mi-ar păsa?

sâmbătă, 12 martie 2011

De aia!

Pentru ca ma culc noaptea si ma gandesc la tine.
Pentru ca ma trezesc dimineata cu gandul la tine.
Pentru ca merg la scoala cu gandul la tine.
Pentru ca la ore sunt cu gandul la tine.
Pentru ca acasa ma gandesc la tine.
Pentru ca imi fac temele cu gandul la tine.
Pentru ca visez la tine.
Pentru ca mi-e constant dor de tine.
Pentru ca mananc cu gandul la tine.
Pentru ca zambesc cand ma gandesc la tine.
Pentru ca esti langa mine.
Pentru ca ai grija de mine.

De aia!

luni, 7 martie 2011

^^.

Egoiştilor! Sunt sătulă de oameni reci şi răi ca voi. Sătulă de lume care vine şi pleacă pe peronul inimii mele zâmbind şi râzând ca în cafenele. Cumpăraţi-vă suflet!Voi aţi observat că lumea de azi e prea pătrunsă în viaţa cotidiana şi este prea amară ca să privească fiecare mărunţiş care îi face viaţa cu adevărat incomensurabil de pătrunzătoare şi reală? Şi eu. Realul ne lipseşte cu desăvârşire.Dar fiţi în continuare insensibili şi fără scrupule,
Dumnezeu e mândru!

                                                


luni, 28 februarie 2011

Fericirea se dă în proporţii.

Acum 2 zile mi-ai dat cel mai scurt mesaj, cel mai simplu mesaj primit vreodata de la tine, mesajul care m-a pus pe ganduri mai mult decat oricare altul - "esti fericita?".
Nu ti-am raspuns ieri, nu stiam raspunsul. Astazi am vrut sa iti spun "Nu, nu chiar, dar sunt bine.". Iti raspund, acum, de fapt, la 01:22, duminica - "da. da, sunt fericita."
Astazi m-a trantit un soare din ala puternic direct in fata. O raza de soare, o raza, atat, m-a facut sa ma incrunt, si apoi m-a pufnit rasul. A fost raza mea, intelegi tu? A fost raza dupa care fug de atata timp, ca o proasta, a venit cand nu am chemat-o, a venit cand nici nu o mai cautam.
Tu poti sa dormi, atunci cand soarele iti bate in fata? Nici eu.
Nu m-a lasat sa adorm, a stat acolo, incapatanata, pana m-am ridicat din pat si mi-am deschis ochii. Asta vroia, exact asta vroia - sa imi deschid ochii, o data pentru totdeauna.
A vorbit cu mine, dar au fost doar cateva secunde, cred...mi-a spus atatea, mi-a spus lucruri la care am uitat sa ma gandesc, de care am uitat sa imi amintesc. Mi-a spus de tine, si de el, de ea, de ei si de ele, de mine, de zambete, fericire, iubirea care dureaza si nu dispare nici atunci cand pare sa o faca...mi-a spus ca am pierdut atatea nopti, tipandu-mi durerea catre luna, catre stele, catre oricine m-ar fi ascultat macar putin, dar niciodata nu am cerut ajutorul soarelui ala nenorocit, am uitat, pur si simplu, am uitat, ca in vremea aia care o ceream eu inapoi, era doar el si soarele. EL si SOARELE. Mi-a ras in fata, o raza de soare mi-a ras in fata - cand imi povestea cum spuneam mereu "nu mai am nimic".
Am ras si eu, am ras, iar de data asta, as fi vrut doar sa tip la mine.
Sunt fericita, dragul meu.
Sunt fericita, fara sa uit de trecutul meu, fara sa trec peste "el", acel "el" sau oricare alt "el", fara sa fac nicio schimbare, fara sa "trec peste", fara sa fac nimic, sunt doar fericita.
Stii de ce, stii cum?
Stii cand imi spuneai tu ca iti e dor sa fi fericit, si ti-am zis "Zambeste dracului si spune-mi ca esti fericit, te tin in brate de o ora si iti spun ca ma ai pe mine, intelegi, ma ai pe mine, fi fericit sau te plesnesc si plec!". Ai ras, m-ai luat pe sus, te-ai uitat la mine, ti-ai afisat zambetul ala al tau de dat pe spate domnisoarele doritoare si mi-ai spus "Pentru mine tot timpu` o sa fi asta mica a mea, care aduce fericirea".
N-am uitat niciodata cuvintele alea, n-o sa le uit. Mi-ai spus asta, in loc sa imi spui doar ca esti fericit - stim amandoi oricum, pentru cateva secunde, macar atat, ai fost fericit. Era meritul meu, stiam, probabil eram mai fericita decat tine, doar stiind ca "vrei soare, soare iti dau", stiind ca pot sa fac asta. Nu stii tu ce mandra eram.
Uite asa, s-a intors fericirea asta. Am inteles ca te am pe tine, am inteles ca atunci cand o sa am nevoie de tine la 5 dimineata, o sa fi acolo, orice ar insemna asta, am inteles ca o sa ramai, caci ai ramas atata timp. Fie intre noi, esti singura persoana de care sunt sigura, SIGURA, ca o sa ramana langa mine. Iti multumesc pentru siguranta asta care imi fuge prin vene, din cauza ta.
Am inteles ca nu trebuie sa lupt, nu trebuie sa trec peste, nu trebuie sa incerc, trebuie doar sa trag aer in piept si sa nu mai uit ca POT face asta, oricat timp ar lua, orice ar insemna. Nu e prima oara, nu? Trebuie sa ma opresc din toata fuga mea, caci de iubit il iubesc pe el, acelasi pe care il iubeam ieri, saptamana trecuta, si acum 5 luni, acelasi pe care o sa-l iubesc mult timp de acum in colo, caci peste toate, el e acel "lucru" caruia nu ii dau drumul, peste toate, el e tot pentru mine. Asa e demult, asa e si azi, si asa o sa fie, dar vezi, acum nu ma mai deranjeaza, cu absolut nimic.
Nu imi mai e frica, nu ma mai sperie gandul ca a ramas in mine, nu mai am nici cel mai mic gand sa il "las dracului", cum imi spun toti, si sa "imi vad de viata mea". Nu, eu sunt putin mai mult decat "toata lumea", asta n-o s-o uit, eu sunt exact tipa aia pe care n-o cred ei in stare, dar poate linistita sa-si vada de viata ei si sa-l pastreze pe el ca fiind TOT.
Intelegi? Sunt fericita, ca te am pe tine, ca a ramas el in mine, ca ii am pe toti cei care ma prind de fiecare data, sunt fericita pentru ca pot...am mai stabilit asta o data, in vara. Ti-am promis, mai stii?
Sunt fericita pentru ca am realizat astazi cel mai important lucru, exact lucru ala care mi-a scapat si m-a tinut pe loc pana acum - nu exista nici macar un om, unul, in lumea asta, pe care eu sa il iubesc, iar el sa nu ma iubeasca inapoi.
E tot ce trebuie sa stii, ca sa fi fericit. Tot.